Mediul social al persoanei cu hemofilie

Atât persoană cu hemofilie, cât și toți cei implicați în viața sa de zi cu zi, trebuie să știe ce este această afecțiune hemoragică. Toți vor fi îndemnați să contribuie, mai mult sau mai puțin, la prevenirea sau tratamentul sângerărilor.

Părintele are rolul central în educarea persoanei cu hemofilie, încă de la vârsta copilăriei, dar și în educarea celorlalți care fac parte din viața sa. Persoanele care fac parte din anturajul social apropiat al copilului (bunici, profesori) și care sunt implicate în dezvoltarea sa mentală și personală trebuie să fie instruite corespunzător pentru a proteja copilul de eventualele accidente, dar mai ales pentru a ști când și cum să ofere primul ajutor dacă este necesar.

Copilul trebuie să înțeleagă, în primul rând, în ce constă „particularitatea sănătății sale”, fără să resimtă rușine, vină sau furie. El trebuie să învețe să comunice simptomele pe care le are, pentru a beneficia de tratamentul adecvat la momentul oportun. Ajutați-l să perceapă procesul terapeutic ca pe o experiență pozitivă care îi ajută sângele să devină „mai puternic”.

În anturajul meu este o persoană cu hemofilie. Ce trebuie să fac?

Nu te îngrijora. Dacă asiști la un accident, păstrează-ți calmul și evaluează obiectiv situația. În cazul în care sângerarea este abundentă, solicită ajutor specializat.
Nu există pericolul să iei hemofilie. Hemofilia nu este contagioasă.
O persoană cu hemofilie nu va sângera de la o zgârietură minoră.
S-ar putea să fie nevoie să îi oferi la un moment dat primul ajutor. Interesează-te ce ai de făcut.
Respectă-i spațiul privat.
Nu evita contactul cu persoana cu hemofilie.
Referințe

1.Hemophilia in pictures Educator’s Guide. WFH 2008.
Достапно на: http://www1.wfh.org/publications/files/pdf-1318.pdf.
2.WFH. Guidelines for the management of haemophilia. 2012.
Достапно на: http://www1.wfh.org/publications/files/pdf-1472.pdf [Accessed 24 October 2019].
3.Lorig, K., et al. Patient Education: A Practical Approach. 3rd edition. Sage Publications, 2001.

Sub auspiciile:
Cu sprijinul:
Inițiativă:
Acest site intenționează să ofere un cadru general și informare publică și, sub nicio circumstanță, nu poate înlocui sfatul medicului sau a altor instanțe medicale avizate.
Viză ANMDMR: 30071E/27.09.202; M-RO-00001718
Share This: